Aceasta este Pastravaria Alex Mara, la care ajungi numai daca patrunzi printre desisurile verzi ale copacilor bogati de pe marginea drumului lasand bagajul grijilor de toate zilele pe prisp de la intrare, legate bine de protap si inodate cu bine, pentru a te putea bucura de basmul ce se asterne inaintea ta. O mica poveste incepe inca de la intrarea in restaurant unde, cu zambetul pe buze te asteapta o tarancuta cu bujori in obrajori, gata sa te serveasca si sa iti asterne o masa bogata cum numai Harap Alb a mai vazut. Din momentul in care ai pasat zvorul greu de a intrare, cantecul Fratilor Petreus iti rapeste si ultima urma de grija si o trimite undeva departe, in vreme ce stergurile si tolurile vechi, profund maramuresene ce stau agatate de perete iti fac, pe rand cu ochiul sa le admiri culorile, modelul si formele care mai de care mai spectculoase si unice. Admirandu-le, vei patrunde in tinutul magic, unde vreme de cateva secole, iti vor arata fragmente din viata de demult, a bunicilor si strabunicilor nostri, pentru care, pe atunci erau comoara, zestrea si bogatia pe care o aveau pe lume. Paind cu pasi marunti tot mai aanc in basmul al carui personaj principal esti chiar tu, auzi de undva de departe o voce mladioasa care anunta ca masa este gata. Se simte un miros imbietor, aidoma celui din copilarie pe care il simteai in camera bunicii cand iti facea felul de mancare preferat. Devi derutat. Vocea respectiva insista sa te opreasca din mica ta explorare a culorilor straielor morosenesti, punandu-ti pe masa un fund mare de lemn cu bucate diversificate dintre cele mai gustoase. Nu stii de ce sa te apuci mai intai, cand vezi ca tarancuta revine, avand de aceasta data un cos mare de paine ce nu pare a fi nicidecum luata dintr-o punga proapsat dechisa, caci se vad inca niste urme pierdute de furingine.
